Fost vicepreședinte al Ligii Transportatorilor, prins luând mită în timp ce era sub control judiciar

Fost vicepreședinte al Ligii Transportatorilor, prins luând mită în timp ce era sub control judiciar
Publicat: 25/03/2014, 12:14
Actualizat: 13/02/2019, 04:14

Procurorii Secției de Combatere a Corupției au propus înlocuirea controlului judiciar în cazul Ioanei Călin, fost vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România, cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, pentru cinci infracțiuni concurente, respectiv trei fapte de trafic de influență și două de spălare a banilor, arată marți Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un comunicat de presă.

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, că în cursul anului 2008, Ioana Călin, la acel moment vicepreședinte al Ligii Transportatorilor din România, a pretins și a primit de la două persoane, denunțătoare în cauză, suma de un milion de lei (aproximativ 225.000 de euro).

În schimbul banilor ceruți, Ioana Călin a promis că, prin relațiile pe care le are la Ministerul Turismului, le va facilita celor doi obținerea în concesiune, pe o perioadă de 49 ani, a unor hoteluri situate pe litoral și pe Valea Prahovei, au scris procurorii în documentul citat.

„Cu banii obținuți din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora, inculpata a cumpărat în anii 2011 și 2013, pe numele părinților săi, 2 imobile situate în județul Sibiu”, au mai arătat procurorii.

În dosarul în care Ioana Călin este cercetată pentru cele două infracțiuni, procurorii au dispus în cazul ei luarea măsurii controlului judiciar, începând din 13 februarie 2014, inclusiv interdicția de a părăsi țara.

La data de 12 martie 2014, un alt denunțător a sesizat faptul că, în contextul unei întâlniri pe care a avut-o cu Ioana Călin în aceeași zi, aceasta i-a promis că, în baza relațiilor pe care le are, firma acestuia va câștiga o licitație privind o lucrare de extindere a rețelei de canalizare și colectare în orașele Azuga, Bușteni și Sinaia, din județul Prahova, al cărei beneficiar este Hidro-Prahova SA, se mai arată în comunicatul citat.

Pentru acest „serviciu”, Ioana Călin i-a pretins denunțătorului 2% din valoarea lucrării, respectiv din 55.242.226 de lei, reprezentând aproximativ 1.110.000 de lei. Ioana Călin i-a cerut denunțătorului ca, din suma cerută, să îi dea, în câteva zile, un avans de 15.000 de euro, din care 7.500 de euro în numerar și 7.500 de euro prin transfer bancar, în ziua achitării celor în numerar, potrivit procurorilor.

În 21 martie, la insistențele inculpatei, pentru primirea unui avans din suma totală pretinsă anterior, denunțătorul s-a întâlnit cu aceasta într-un restaurant din județul Brașov. Aceștia au mers apoi la un birou notarial, unde, „în contextul întocmirii unui act fictiv de împrumut” pentru suma de 7.500 de lei, Ioana Călin a fost prinsă în flagrant, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii i-au adus la cunoștință calitatea procesuală și vor cere Tribunalului București înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Revenire de senzație în TV. Dan Diaconescu reînvie OTV-ul
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?